Marcel Ciolacu, președintele PSD, a făcut o serie de declarații cu privire la economia României în această perioadă. Luni seara, în emisiunea „Marius Tucă Show”, liderul social democraților a susținut faptul că singura metodă prin care putem face față crizei este repornirea economiei.

O mare importanță în acest demers o au cetățenii, care sunt încurajați de Ciolacu să meargă la muncă.

„Dacă nu reporneşti economia şi statul să aibă de unde colecta, nu ai cum să faci faţă la un asemenea lucru. Ăsta era apelul din pactul politic – să încercăm să ne aducem toţi specialiştii la masă”, a spus Marcel Ciolacu.

România are în prezent o datorie de doar 36% din PIB. Liderul PSD susține că este cea mai mică datorie la momentul actual din Europa.

„Categoric nu mai trebuie să ţinem cont de deficitul de 3% sau de MTO, ci trebuie să ne salvăm economia proprie. Trebuie să aibă oamenii curaj să meargă la lucru. Nu poţi altfel fără să-i testezi, să le dai o încredere şi o garanţie că nu se vor înbolnăvi pe ei, pe părinţi sau pe copii, iar pasul următor, trebuie ieşit din hăţişul european şi trebuie să dăm drumul la investiţii publice de anvergura României. Altfel cu toate tăierile– tăind salariile, restricţionăm şi consumul – nu ai nici producţie, nu ai nici nici consum, deci nu ai colectare deloc”, a mai spus președintele Camerei Deputaților.

Toată povestea cu suspendare activității, a ratelor, a facturilor, nu face decât să afecteze gradul de colectare a taxelor la buget, mai ales că România are aproape cea mai mică rată de colectare a taxelor din Uniunea Europeană. Stalele membre UE colectează de la companii 40% din PIB, în timp ce România colectează doar 27%, potrivit datelor Eurostat.