În contextul în care relația sentimentală dintre Andreea Bălan și George Burcea este ”pe butuci”, cum se mai spune – cu toate inconvenientele publice care decurg de aici, plus declarații contradictorii și ipoteze mai mult sau mai puțin justificate -, cei care urmăresc tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă încearcă să afle dacă la mijloc nu se află, cumva, și altceva.
Cu mai mult timp în urmă, George Burcea avea o prietenă foarte bună în Botoșani, Ana Maria Bucșă – fotomodel -, iar speculațiile și-au făcut imediat apariția în online. La vremea respectivă, George și Ana Maria și-au trimis ”bezele” pe rețelele de socializare după ce s-au întâlnit în Centrul Vechi al Capitalei, iar semnele de întrebare pe care și le pun admiratorii sunt firești.
”Happy friends. 10 ani de prietenie”, a scris George, atunci, pe o rețea de socializare, după ce s-a fotografiat cu fata, undeva în centrul vechi al Capitalei, potrivit informațiilor furnizate de botosaneanul.ro. Actorul a postat apoi un mesaj haios: ”Dupa poza asta, voi pune una de acum 10 ani. Sa vezi acolo surpriza;))))”, în timp ce Ana Maria Bucșă s-a amuzat: ”Hahaha nuuuu”.
Andreea Bălan: ”L-aș primi înapoi, dar…”
Andreea a spus într-o emisiune TV că George Burcea a fost invidios – la un moment dat – pe succesul ei și, mai ales, pe faptul că ea nu are manager și trebuie să țină legătura cu mulți bărbați și să fie puternică.
„Dacă nu îmi doream o familie nu făceam doi copii, George a fost invidios pe succesul meu, dar probabil firea mea l-a făcut să creadă că mă interesează doar cariera. Este o lume a bărbaților, eu sunt puternică, eu nu am manager și trebuie să fac afaceri cu bărbați, am o latură bărbătească. L-aș primi înapoi, dar este foarte important dacă iertarea asta îl aduce pe el ca înainte Dacă nu mai vrea această familie, evident că vom ajunge la divorț”, a mărturisit Andreea Bălan la Antena 1.