Noapte dintre ani aduce mute tradiții și obiceiuri, iar unii oameni le respectă cu strictețe. Printre cei care nu se pot dezlipi de astfel de tradiții se numără și Cătălin Botezatu. Deginerul are două obiceiuri pe care le face în fiecare an în noaptea de Revelion și care, spune el, i-au adus mult noroc de-a lungul timpului.

Cătălin Botezatu a realizat, până acum, cam tot ce și-a propus, asta și pentru că a avut parte și de ceva noroc, pe lângă talent și multă muncă. Se pare că norocul îl trage dintr-o tradiție pe care o respectă cu sfințenie în noapte dintre ani. De Revelion, Cătălin Botezatu obișnuiește să mănânce 12 boabe de struguri și să își pună o dorință pentru fiecare. Acest obicei, susține el, i-a adus mult noroc.

Mai mult, pentru a se asigura că anul ce urmează o să fie fructuos din punct de vedere financiar, Cătălin Botezatu obișnuiește ca în noapte dintre ani să poarte bani în ciorapi sau încălțări.

„De Revelion obișnuiesc să mănânc câte 12 boabe de struguri deoarece am constatat de-a lungul anilor că îmi aduce foarte mult noroc acest obicei. (…) Îmi pun bani în încălțări sau în șosete deoarece se spune că este bine să calci pe bani în noaptea dintre ani, pentru a avea parte de ei.”, a declarat Cătălin Botezatu, la Antena Stars.

E regulă e aur! Tradiția pe care Cătălin Botezatu o respectă cu sfințenie în noapte de Revelion. „Aduce foarte mult noroc.”
Instagram

Cătălin Botezatu, rezoluții pentru 2022

În ceea ce privește noul an, Cătălin Botezatu se artă încrezător. Designerul își dorește multă sănătate și ca toate proiectele sale să se materializeze. În rest, creatorul de modă nu are prea multe dorințe, fericirea și sănătatea fiind cele mai importante.

„Îmi doresc sănătate, îndeplinirea proiectelor și fericire. Știi cum e la mine, să arat și să demonstrez ceea ce pot. (…) Am o familie extraordinara, tot ce îmi doresc.”, a mai spus Cătălin Botezatu.