Românii trebuie să fie foarte atenţi la ce urmează.

Autorităţile au pregătit amenzi de până la 6000 de lei pentru nerespectarea mai multor prevederi legale. Noile legi au apărut deja în Monitorul Oficial şi prevăd sancţiuni imense pentru aruncarea şi depozitarea gunoaielor pe domeniul public.

Cei care aruncă și depozitează gunoaie în zonele de siguranță ale drumurilor și podurilor sau în zonele de parcare, oprire și staționare riscă amenzi de până la 6.000 de lei.

Potrivit Avoatnet, se va interzice şi sancţiona cu amendă de la 2.000 la 6.000 de lei (indiferent că vorbim de persoane fizice sau de persoane juridice):

  • aruncarea și depozitarea de gunoaie în zona de siguranță a drumurilor și podurilor sau
  • în locurile de parcare, oprire și staționare aferente drumurilor (e vorba de alte gunoaie decât „cele provenite din oprirea/staționarea participanților la trafic” în astfel de locuri).