Reclamă

Evenimentele de miercuri seara nu vor rămâne fără urmări. După ce o stație de benzinărie din Beiuș a crescut prețul considerabil la motorină și benzină până la 11 lei/ litru, românii au luat cu asalt benzinăriile de frica scumpirii la carburanți.

Sursa: Social Media

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului a venit cu o avertizare pentru cei care sunt tentați să distribuie carburanți în recipiente neconforme, după isteria provocată miercuri seară.

Este total interzis să faci acest lucru! Declarațiile făcute de Dan Cărbunaru

Guvernul a tars un semnal de alarmă după evenimentele petrecute în cursul serii de miercuri din stațiile de benzinărie.  Acesta a precizat că toți cei care încalcă legea vor fi aspru sancționați pentru faptele lor.

După ședința Executivului, Dan Cărbunaru a precizat că distribuirea de carburanți în recipiente neconforme din mase plastice, sticlă, bidoane sau tomberoane este total interzisă. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a dat startul unor verificări în acest sens.

Iar șoferii urmează să fie sancționați pentru încălcarea legii.

„Semnalez verificările începute de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă la nivelul structurilor teritoriale. Am văzut foarte multe imagini cu recipiente improvizate care au pus în pericol şi participanţii la trafic, uneori poate şi staţiile de benzină unde erau încărcate.

În cursul zilei de mâine o să revină colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă cu o primă analiză şi cu primele măsuri pe care le-au dispus în astfel de situaţii, pentru că au existat deja foarte multe imagini care au circulat în spaţiul public cu astfel de forme total de nepotrivite şi periculoase de transport a unor materiale inflamabile.”, a declarat Dan Cărbunaru, după ședința Executivului.

Personalul benzinăriilor este principalul vinovat pentru distribuirea carburanților în recipiente neconforme

Dan Cărbunaru a ținut să precizeze riscurile la care șoferii se expun prin distribuirea carburanților în recipiente neconforme. Pe lângă amenzile usturătoare, se pot expune unui risc atât pe durata deplasării în trafic, cât și ulterior, pe perioada depozitării.

Sursa: Social Media

Cât privește persoanele răspunzătoare despre această situație, purtătorul de cuvânt al Guvernului crede că de vină sunt și reprezentanții stațiilor de benzinărie, care nu au verificat modul în care șoferii fac alimentarea.

Deja Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a notificat operatorii economici care au lanţuri de distribuţie de carburanţi privind pericolul generat de nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

Personalul staţiilor de distribuţie are această obligaţie de a executa, exploata, dezafecta şi utiliza staţiile de distribuţie a carburanţilor la autovehicule în condiţii de siguranţă. Ca atare, distribuirea carburanţilor în recipiente transportabile din mase plastice, canistre, bidoane – am văzut inclusiv tomberoane – sau din sticlă este interzisă”, a mai declarat Dan Cărbunaru.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro