Theo Rose este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România. Are o carieră de succes în domeniul muzical, iar de când s-a lansat în lumea muzicii, artista a scos melodii care au ajuns să fie pe primul loc în trending. Recent, ultima sa piesă a făcut furori, dar a fost și destul de controversată.
Este vorba despre melodia „Cămașa lui”, ale cărei versuri au creat mare confuzie în mintea ascultătorilor. Ei bine, artista a lămurit întreaga situație și a explicat că cele trei cămăși care sunt curate, sunt tot aceleași trei care sunt și călcate. Cât despre cea de-a patra cămașă, ea păstrează amintiri și momente, după cum a explicat Theo Rose.
Theo Rose a explicat situația cămășilor din noul ei hit, pentru care lumea a taxat-o
Întrebată de reporteri care este, de fapt, situația celor trei cămăși, cântăreața a explicat de ce nu au ieșit toate la numărătoare.
„Nu le-a ieșit la numărătoare. Treaba e că acolo e o virgulă. Dar bine, virgula n-ar trebui oricum să rezolve, că putea să fie și enumerație. Eu zic așa: <<Patru cămăși am în dulapul meu, trei curate, trei călcate, cum știu numai eu>>. Aceleași trei curate sunt și călcate, că doar nu le călcam murdare. Că n-am înnebunit.
Și după aia mai e una în șifonier care e a patra, pe care nu pot s-o spăl, pentru că am niște amintiri cu cămașa aia. Cum a zis autorul, că nu am zis eu, na. Și fix acum m-a taxat lumea, na mă.”, a explicat artista, reporterilor de la o televiziune din România.
@diana.blogger #tiktok #fyp #viral #dianablogger #bucurestiromania?? #chisinaumoldova #theorose ♬ sunet original – Tik Toker Diana
Melodia a ajuns să aibă foarte multe vizualizări pe YouTube și răsună în toate cluburile și petrecerile românilor. Lăsând deoparte problema cămășilor care nu ieșeau la număr și oamenii au taxat-o, important este că în acea melodie se regăsesc foarte multe femei.