Sâmbătă dimineața, Dunărea a atins cel mai înalt nivel de creștere din istorie la Budapesta, ajungând la 830 de centimetri, conform datelor oferite de dailynewshungary.com. Vârful viiturii a fost atins în jurul orei 05:00 dimineața, iar de atunci nivelul apei a început să scadă treptat, diminuându-se cu 2 centimetri între orele 07:00 și 08:00.
Acest nivel al apelor reprezintă cel de-al patrulea cel mai ridicat înregistrat vreodată în capitala Ungariei, depășind cotele din anul 2010, conform rapoartelor Infostart. Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a precizat că scăderea nivelului Dunării va fi un proces lent, anticipând că până pe 25 septembrie, fluviul va reveni la circa 620 de centimetri, permițând astfel reluarea traficului pe malurile râului.
Deși falezele sunt inundate, turiștii și localnicii continuă să fie atrași de spectacolul oferit de Dunărea ieșită din matcă, capturând imagini speciale din zonele afectate. Accesul la faleză este limitat, străzile adiacente fiind și ele sub ape, cu semafoare și indicatoare rutiere acoperite.
Conform Administrației Naționale „Apele Române”, debitul Dunării a ajuns la intrarea în țară la 5.700 mc/s, depășind media lunii septembrie de 3.800 mc/s. De asemenea, se prognozează ca la Budapesta debitul va scădea de la 8.300 mc/s la 8.000 mc/s, o scădere semnificativă față de prognoza inițială.
Autoritățile române se pregătesc pentru primirea viiturii, așteptată să ajungă în țară în perioada 28-29 septembrie. Administrația Națională „Apele Române” a desfășurat inspecții în vederea identificării punctelor critice și a pregătit mii de saci de nisip pentru intervenții rapide.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a subliniat că autoritățile sunt în alertă maximă și monitorizează constant situația, fiind pregătiți să intervină de urgență dacă va fi necesar.