Reclamă

Dulceața de smochine reprezintă modalitatea perfectă de a păstra aroma fructelor peste iarnă. Parfumate, dulci și aromate, smochinele verzi, mov sau galbene se pregătesc foarte ușor pentru dulceață. Iată cum se prepară. 

Smochinele au un gust dulce acrișor, conțin vitamine precum vitamina A, B, C, dar și fier și magneziu și sunt considerate fructe nutritive cu proprietăți multiple pentru organism. Fructele își pot păstra calitățile nutritive și dacă sunt pregătite pentru dulceață.

Ingrediente

  • 1 kg smochine mici;
  • 700 gr zahăr;
  • 1 pahar de apă (200 ml);
  • O lămâie.

Mod de preparare

  • Smochinele se spală, se curăță de codiță și se pun într-un vas încăpător, peste care se adaugă zahărul, zeama de la lămâie și apa. Se pune vasul la rece în frigider până a doua zi, timp în care fructele cu zahărul formează siropul.
  • A doua zi se pune vasul cu smochine pe foc, la foc mare, se amestecă continuu, până când se încheagă siropul și fructele se desfac ușor, aproximativ 30 de min. După acest timp, se testează dulceața, iar dacă este gata se adaugă și feliile subțiri de lămâie tăiate și dulceața se pune în borcane curate și uscate,
  • După ce s-a răcit, dulceața de smochine poate fi păstrată în cămară sau într-un loc întunecat și aerisit.
Dulceața de smochine, un preparat ideal. Cum să păstrezi aroma proaspătă a fructelor în borcan
Captură video

Dulceață de smochine întregi

  • 1 kg de smochine nu foarte bine coapte;
  • 700 gr de zahăr;
  • 300 ml apă;
  • 2 linguri zahăr vanilat;
  • Zeama de la o lămâie.

Mod de preparare

  • Smochinele se spală, se curăță de codițe și se înțeapă din loc în loc cu un ac. Între timp, se pune apa la fiert împreună cu zahărul și se lasă până când se formează un sirop. Când s-a format siropul, se adaugă smochinele, zahărul vanilat, zeama de lămâie și se lasă la foc mic să fiarbă. Zeama formată deasupra trebuie înlăturată cu o spatulă.
  • În timpul fierberii, smochinele își schimbă culoarea. Atunci când devin translucide, înseamnă că dulceața este gata. Dulceața se pune fierbinte în borcanele sterilizate în prealabil, se pun capacele și se întorc cu capacele în jos, după care se lasă într-un loc cald sau acoperite cu o pătură, până se răcește.
  • Când s-au răcit, borcanele se păstrează în cămară sau într-un loc răcoros.

Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro