Făină de calitate, apa, drojdia și sarea stau la baza acestui hrănitor aliment. Bunicii și străbunicii cunoșteau calitățile pâinii, astfel că aceasta era întotdeauna de nelipsit de la masă. Cei mai mulți dintre români o consumă și în prezent cu regularitate. Singura diferență între vremurile de atunci și cele de acum, constau în calitatea acestui aliment.

Pregătită acasă/pe vatră, alegerea perfectă

Cu siguranță cei care au copilărit la țară își amintesc cu drag și dor de mirosul pâinii proaspete scoase din cuptor. Aburindă, caldă și rumenă, aceasta sătura rapid o familie numeroasă. Pregătită de gospodine iscusite, cu aluatul dospit în vase mari de lemn, coapte pe vatră, pâinile erau o gură de sănătate. Făina era măcinată din producția proprie de grâu, apa limpede din fântână, iar sarea fără iod. Zilele în care bunicile și străbunicile coceau pâinea erau cu adevărat motiv de sărbătoare pentru toți ai casei.

Pâinea frământată cu efort și grijă a gospodinelor era coaptă lent n cuptorul cu vatră. Aceasta rămânea în cuptor până ce coaja care o învelește devenea aproape arsă. Pâinea era scoasă din cuptor și „bătută” cu ajutorul unei ustensile de lemn până ce toată coaja rumenă era îndepărtată.

Pentru că străbunii valorificau fiecare element al propriei munci, bucățile de coajă nu erau niciodată aruncate.

Înmuiate în lapte cald, eventual îndulcit, acestea erau o masă sănătoasă și hrănitoare pentru copii.

Ce mâncăm astăzi

Pâinea rumenă a bunicilor „s-a pierdut” astăzi pe drumul spre rafurile marilor retaileri. Pâinea cea de toate zilele se găsește la tot pasul, nemafiind nevoie de a fi depusă o muncă asiduă pentru obținerea ei, asemenea vremurilor apuse. Din nefericire, alimentul nu mai este nici pe departe la fel de sănătos și hrănitor ca cel pregătit de bunicile și străbunicile de odinioară. Pe etichete tronează aproape „cu nonșalanță” redată de producător o listă lungă cu „ingrediente”. Printre acestea se numără deseori dextroza, carbonatul de calciu sau E170. De asemenea, sarea este adăugată din plin parcă pentru „a fura” gândul consumatorului de la restul celor adăugate în pâine.

Mulți dintre specialiști sunt de părere că românii își pun sănătatea în pericol cu bună știință consumând acest aliment.

Pâinea artizanală, o variantă bună pentru consumatori

Dacă vrei să stai departe de unele alimente nocive din comerț, poți alege să îți pregătești acasă pâinea. Astfel ai opțiunea de a alege cele mai calitative ingrediente. Cu siguranță timpul este un mare dușman al zilelor noastre,acesta fiind și motivul pentru care mulți români aleg să cumpere pâinea.

O variantă ideală în acest sens este pâinea artizanală regăsită de cele mai multe ori în brutăriile mici, la colț de stradă. Deși prețul ei este puțin mai piperat, faptul că aceasta are o etichetă „curată”, merită toți banii.