Oana Radu este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Dar cântăreața nu a avut deloc o viață ușoară. De multe ori, deși este foarte talentată, a fost descurajată că nu va reuși să aibă o carieră muzicală din cauza kilogramelor în plus.

Au trecut mai bine de 10 ani de când s-a lansat Oana Radu în cadrul emisiunii “Vocea României”. Artista s-a schimbat enorm de mult și s-a maturizat din cauza anumitor evenimente nefericite. Încă de atunci, Oana avea niște trăsături foarte feminine, dar multă lume o judeca pentru aspect.

Oana Radu marginalizată din cauza greutății sale

Încă de la prima sa apariție pe scenă, vedeta a impresionat pe toată lumea cu vocea ei puternică. Are atât talent, cât și o sensibilitate aparte, dar nu au fost suficiente. De multe ori i s-a spus că nu va reuși dacă nu slăbește. Declarațiile sale sunt absolut șocante.

„La absolut toate concursurile de muzică la care participam mi se spunea clar și răspicat de către oameni foarte celebri din muzică. Ai o super voce, fetițo, ești foarte frumoasă, dar ești foarte grasă și nu o să reușești în această carieră. Mi s-a spus și la „Vocea României”.”, a mărturisit Oana.

@oanaa230 #oanaradu #inoglinda #kanald #emisiunetv #oameni #despreoameni #foryoupage #fyp #foryou ♬ Love Is Gone – 女王Music

Vedeta este mulțumită acum de modul în care arată

De-a lungul timpului, Oana s-a ambiționat și și-a pus aspectul la punct. A slăbit și acum se simte minunat în pielea ei. Aceasta a povestit într-un alt interviu că problema ei cu kilogramele a început în copilărie. După ce a părăsit-o tatăl ei, aceasta și-a manifestat sentimentele negative, mâncând.

„Tata mai venea la aniversări, dar când aveam 7 ani au hotărât să divorţeze. Mama a sperat luni întregi să se întoarcă la noi. Eu nu aveam nicio vină, el a ales să plece, să nu fie în viaţa mea. Nu ştiu ce înseamnă să iubeşti un tată.

M-am transformat într-o adolescenţă frustrată, eram atât de grasă… Dar îmi plăcea atât de mult mâncarea încât oricine îmi spunea ceva, nu îmi păsa.”, a povestit vedeta acum ceva timp.