Membrii trupei 3 Sud Est au trecut prin aceeași dramă, iar tragediile s-au ținut lanț pentru ei în ultimii ani. Laurențiu Duță a vorbit deschis despre momentele triste prin care a trecut el, dar și colegii săi de trupă.
Drama asemănătoare prin care au trecut membrii trupei 3 Sud Est
În noaptea Sfintei Învieri, mama lui Viorel Șipos a plecat la cele veșnice, asta după ce anul trecut mama lui Mihai Budeanu s-a stins și ea din viață. Mama lui Laurențiu Duță a murit în urmă cu 5 ani și a lăsat un gol imens în sufletul fiului său. Artistul a vorbit despre dramele prin care el și colegii săi de trupă au trecut în ultimii ani.
„Trebuie să recunoaștem că nu mai suntem tineri. Am trecut de 40 de ani, părinții noștri au trecut de 70, trebuie să acceptăm că se mai întâmplă și lucuri nedorite. Nici unul dintre noi nu mai avem mame.
După ce Mihai a trecut prin ce a trecut, la scurt timp și mama lui Mihai s-a dus, anul trecut s-a stins din viață. Acum a lui Vio… Mama mea, acum cinci ani.
Suntem urmăriți în plan personal de ghinioane! Dar viața merge înainte pentru noi, pentru copiii noștri!”, a declarat Laurențiu Duță, pentru Click!.
Chiar dacă au trecut prin situații dificile, ei au încercat să fie puternici de dragul familiei. Cea mai grea încercare a trupei 3 Sud Est a fost atunci când Mihai Budeanu a avut nevoie de plasmă pentru a fi salvat de medici după ce s-a infectat cu COVID-19 și a fost în stare gravă.
„Mihai a trecut printr-o cumpănă foarte mare, a avut o formă severă de Covid. A fost pe muche de cuțit, dar a avut șansă și am avut șansă și noi toți colegii lui. Astăzi, Mihai e bine și cântă la fel de frumos.
Acum ne-am revenit. Trupa și-a reluat concertele, și în afara țării. Bine că au trecut toate momentele astea dificile!”, a mai spus Laurențiu.
Trupa 3 Sud Est și-a reluat concertele
După grelele încercări prin care au trecut, acum cântăreții au revenit pe scenă și se pregătesc pentru concertele pe care le au în țară și în străinătate.
Laurențiu Duță, Mihai Budeanu și Viorel Șipoș formează trupa 3 Sud Est. Anul acesta, ei împlinesc 25 de ani de când cântă împreună, un adevărat succes în industria muzicală din România. Artiștii au recunoscut că au muncit din greu pentru a avea așa succes. La început însă, ei nu câștigau prea mult, dar aveau grijă să împartă în mod egal toți banii pe care îi luau.