Fosta concurentă de la ,,Survivor România” a trecut prin experiența de care se teme orice femeie, aceea de a fi înșelată, ceea ce a pățit și ea în fosta relație. Singurul regret pe care îl are față de această situație este că și-a iertat partenerul cu care era în acea perioadă. În prezent, Elena Marin spune că nu ar mai proceda la fel.
Elena Marin: ,,Înșelatul nu e neapărat contactul fizic”
Fosta concurentă de la ,,Survivor România” a vorbit în cadrul unui interviu despre experiența prin care a trecut pe plan amoros. Vedeta a mărturisit că pentru ea, a înșela nu înseamnă relațiile intime în afara unei relației, ci și simplul fapt că acelei persoane îi zboară gândul la altcineva. Pentru Elena Marin, și acest lucru face parte din ideea de infidelitate.
„Înșelatul nu e neapărat contactul fizic. Pentru mine a înșela înseamnă inclusiv să te vezi cu o persoană. Chiar dacă nu ajungi la partea sexuală, deja înșeli persoana respectivă, iar dacă nu mai prezintă interes, e trist. De ce mai stai?”, a declarat Elena Marin.
Vedeta a mărturisit că a făcut greșeala de a-și ierta fostul partener care o pus-o într-o astfel de situație neplăcută, dar că acum nu ar mai accepta sub nicio formă să rămână într-o relație după ce ar afla de un episod de infidelitate.
„Când ești în prima relație și te deschizi cu totul, când cineva greșește, zici, hai că poate e prima dată și nu și-a dat seama. L-am iertat și acum îmi pare rău. Acum nu aș mai trece peste asta”, a mărturisit Elena Marin.
Elena Marin, fericită alături de noul iubit
Vedeta a trecut peste această experiență neplăcută, iar acum radiază de fericire lângă un bărbat pe nume Andrei. În cadrul aceluiași interviu, Elena Marin a mărturisit că a controlat telefonul actualului iubit pentru a vedea dacă este înșelată. Aceasta a precizat că nu a găsit nimic care să dovedească acest lucru, dar vedeta și-a dorit să se asigure după ce bărbatul vorbea cu o colegă.
„Cred că ea avea alte interese. Îl întreba pe la ora 22 noaptea dacă a mâncat. Vorbea și de piesa pe care au auzit-o la muncă amândoi. Am văzut reacția lui și m-am liniștit”, a mai spus fosta concurentă ,,Survivor România”.