Reclamă

Chiar dacă au trecut ani de la moartea tatălui său, Celia resimte și acum lipsa tatălui său. Artista a trăit o dramă atunci când a aflat că părintele său s-a stins din viață, în urma unui infarct. Bărbatul a murit atunci când artista se afla la filmări. Acest lucru este și acum un moment dureros pentru ea. 

Mesajul emoționant postat de Celia despre tatăl său

Regretul cel mai mare al artistei este că tatăl său nu a avut ocazia să o vadă cât de fericită este acum și să își cunoască nepoții Chiar dacă nu este fizic lângă fiica sa, Celia este convinsă că tatăl său se bucură de familia frumoasă pe care o are, dar și de cei doi nepoți. Artista și-ar fi dorit ca figura paternă să îi fie alături în cele mai importante momente ale vieții.

„Să dai viața unui suflet, apoi să-i oferi posibilitatea de a crește armonios înconjurat de iubire, e cel mai minunat lucru pe care-l putem face în viața. Părinții noștri trăiesc veșnic prin noi și prin nepoți. Tăticul meu, deși a trecut peste un deceniu de când ai plecat îmi amintesc cat ne iubeai pe noi și pe Ioana. N-ai apucat însă să îi cunoști și pe copilașii mei, ce mândru ai fi fost!”, a scris Celia pe Facebook.

Drama prin care a trecut Celia. Totul are legătură cu tatăl său
Facebook

Mesajul emoționant postat de artistă pe rețele de socializare vine într-un moment care îi trezește multe amintiri. Ieri, tatăl Celiei și-ar fi aniversat ziua de naștere, iar această zi este cu atât mai dureroasă pentru artistă.

„Alături de îngeri sufletul tău să se înalțe! Chiar cred că rugăciunea copiilor poate salva sufletul părintelui în orice moment, nu e cazul tatălui meu, el a făcut multe alte fapte frumoase,  ne-a oferit atât de multă iubire, și nu doar nouă”a mai spus Celia pe rețelele de socializare.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro