Sebastian Chitoșcă a luat o decizie radicală, în urma unei întâmplări nefericite care i-a schimbat complet viața. Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, fostul concurent al emisiunii „Survivor România” a trăit o dramă, atunci când a aflat că fratele său a suferit un accident. Au urmat momente de coșmar pentru tânărul care s-a zbătut între viață și moarte. 

Sebastian Chitoșcă a decis să se retragă din fotbal după accidentul fratelui său

Într-o seară, fratele lui Sebastian Chitoșcă a decis să iasă într-un restaurant cu câțiva apropiați.

Doar că noaptea aceea a fost începutul dramei care avea să îi schimbe viața radical. În urma unui conflict, acesta a fost lovit cu pumnul. Tânărul a alunecat și s-a lovit cu capul de marginea terasei.

Sebastian Chitoșcă a avut un șoc, atunci când a aflat că fratele său a fost în comă, după o noapte petrecută la restaurant. Au urmat momente dificile pentru întreaga familie și două operații pe creier. Fratele fostului fotbalist a fost intubat mai mult timp, iar medicii i-au dat șanse minime de supraviețuire.

Chinul prin care a trecut fratele său l-a determinat pe Sebastian Chitoșcă să renunțe la cariera sportivă. Fostul concurent „Survivor România” își amintește și acum momentul în care fratele său s-a trezit după ce a fost în comă, iar prima întrebare a avut legătura cu echipa la care joacă.

@video.clipuri1 #sebichitosca #interviu #fy #2022 #videoclipuri1 #foryou ♬ original sound – video.clipuri1

„Fratele meu a suferit un accident și a trebuit să facă două operații pe creier. Practic, a fost o perioadă mort, incubat în aparate și asta m-a făcut să renunț la cariera mea de fotbalist. 

Țin minte și acum când a deschis prima dată ochii după trei săptămâni…primul lucru pe care l-a întrebat a fost „La ce echipă mai joci?” și zic, fiind un om în comă atâta timp, văzându-mă pe mine prima oară…

Mi-a dat de înțeles cât de mult mă iubește și cât de mult se gândește el la cariera mea sportivă”, a mărturisit Sebastian Chitoșcă.