Câștigătoarea emisiunii „Burlacul”, Ana Maria Bene s-a deschis în fața publicului și a povestit una dintre cele mai dure povești din viața ei. Frumoasa brunetă care a cucerit publicul, a trecut prin ghearele cancerului în urmă cu ceva timp.
Viața Anei Maria Bene nu a fost una ușoară, însă toate greutățile nu au făcut decât să o întărească și mai tare. Tânăra a dat dovadă de o personalitate foarte îndrăgită de public, fiind o fire sensibilă și prietenoasă. Aceasta l-a cucerit pe Andi, „Burlacul”, însă după emisiunea au rămas cu o frumoasă relație de prietenie, nu de dragoste.
Cum a reacționat Ana Maria Bene când a aflat că suferă de cancer
Ana are 35 de ani și poate spune că este o adevărată supraviețuitoare. Viața a încercat-o încă de când era și mai tânără și s-a îmbolnăvit de cancer. O boală dură, dar pe care a tratst-o cu blândețe. Aceasta a povestit într-un interviu că nu s-a luptat contra ei, ci i-a oferit timp, iar boala a lăsat-o în viață.
„Cred în intuiția mea și o ascult, la fel cum am făcut și înainte de a afla diagnosticul. Mi-am descoperit un nodul la sân la palpare. În acea noapte am avut un vis în care mi s-a spus că sunt grav bolnavă. Așa am mers la medic, iar în momentul în care am mers la medic, am știut că trebuie să schimb ceva în mine pentru a fi bine.
Mai puternică m-a făcut și suferința prin care am trecut, un om nu devine puternic peste noapte. Nu am simțit să lupt o clipă cu acea boală, cum se spune, ci am simțit să-mi ofer și mie, și bolii, mai multă blândețe, înțelegere, iubire și pace și asta m-a făcut să cred că boala mă va părăsi. Și așa a fost”, a declarat Ana Maria Bene, pentru CANCAN.
Ana Maria Bene și-a schimbat viața radical după ce s-a vindecat
Concurenta de la „Burlacul” a devenit o persoană mult mai înțelegătoare și blândă cu ea în momentul în care a fost diagnosticată. Din declarațiile ei aflăm că nu s-a temut de boală. Aceasta a luat-o ca pe o atenționare că trebuie să schimbe ceva în viața ei. Vedeta l-a impresionat și pe Andi cu povestea ei, dar mai ales cu puterea cu care vorbea.
„Sincer, în mintea mea aveam doar o singură variantă, aceea de a mă vindeca. Am început prin a face lucruri pe care îmi doream să le fac, dar pe care le amânam din cauza faptului că tot programul meu era organizat și munceam foarte mult, a vieții cotidiene în care toți suntem pe fugă.
Am învățat să conștientizez și să prețuiesc faptul că a fi un om sănătos e cea mai mare comoară. Toate aceste lucruri mărunte mi-au făcut viața mai frumoasă, în cel mai greu moment al vieții mele.
A fost un an greu în care am făcut toate cele necesare din punct de vedere medical pentru a mă face bine. Însă mi-am activat, mai mult ca niciodată, credința, dorința și voința. Toate acestea făcându-mă mai puternică.”, a mai adîugat Ana.