Fără doar și poate, Angela Rusu este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară.

Dacă pe plan profesional, s-a bucurat de succes, pe plan personal, situația nu a stat chiar roz. Recent, artista a vorbit despre relația rece dintre ea și mama sa, dar și despre problemele care i-au marcat copilăria: tatăl care consuma alcool, iar mama care a încercat să îi controleze viața, după cum a dezvăluit Angela Rusu. 

Angela Rusu: Eu cu mama mea nici nu vorbesc

Artista a mărturisit că și-a petrecut copilăria în casa bunicilor materni, de care își aduce aminte și acum. Ulterior, mama Angelei Rusu a decis să vândă casa bătrânilor, deși artista și-ar fi dorit să nu se ajungă aici.

Ceea ce ar fi determinat-o pe femeie ar fi fost dorința de răzbunare pentru vechile probleme din relația mamă-fiica. Interpreta de muzică populară nu poate trece nici acum peste decizia mamei sale, iar cele două nu își mai vorbesc.

„Am petrecut mare parte din copilăria mea la bunicii din partea mamei. Acolo mă simt cel mai bine. Nu mai merg pentru că mama a făcut o greșeală foarte mare, a vândut casa. Eu cu mama mea nici nu vorbesc. Eu am ținut foarte mult la acea acasă. Mă visez aproape în fiecare noapte în casa bunicilor.

Mama mea a fost o egoistă și mereu a vrut să îmi controleze oarecum viața. Cred că vândut ca să se răzbune pe mine, știa că asta mă doare cel mai tare. Pentru asta nu pot să o iert”, a mărturisit Angela Rusu în cadrul emisiunii „La Măruță”.

Drama neștiută a Angelei Rusu. Nu va uita niciodată durerea care i-a dat viața peste cap
Facebook

Nici cu tatăl său nu a avut o relație mai bună. Artista a mărturisit că bărbatul obișnuia să consume alcool, iar de multe ori a ajuns la spital din cauza viciului.

Părinții Angelei Rusu s-au separat pe când ea avea 23 de ani, iar la doar un an de la divorț, tatăl său și-a refăcut viața cu o altă femeie cu care artista nu are o relație apropiată.

Angela Rusu a povestit că a doua soție a tatălui său a fost deranjată de prezența sa, iar la mijloc ar fi fost, de fapt, averea pe care au împărțit-o artista și fratele său.

„Tatăl meu a avut episoade când bea, consuma mult alcool. Câte 2-3 săptămâni nu se oprea, poate doar la spital și cu medicamente”, a mai povestit artista.