Cunoscutul designer Cătălin Botezatu a trecut printr-o perioadă dificilă a vieții lui, pentru că a fost la doar un pas de moarte. Din primavară a avut ceva dureri supărătoare insă nu le-a acordat o mare importantă, fiind tot timpul ocupat. Dupa ce a descoperit că trebuie să facă o operatie la apendice a aflat că are o tumoră gravă la colon.
A ajuns la un spital din Turcia unde a fost tratat de medici renumiti și a avut loc interventia chirurgicală de specialitate, prin care a fost salvat de la moarte. A suferit de o tumora foarte rara la colon de aceea a fost operat de urgentă, chiar daca i s-au intrerupt planurile profesionale și nu a mai putut ajunge la Singapore pentru o prezentare de moda.
Vestea bună este că operatia a fost finalizata cu bine și acum este în afara oricărui pericol. Interventia chirurgicală a durat timp de 6 ore si i s-a extirpat jumatate din colon iar datorită procedurii de chimioterapie hipertermică s-a redus la zero posibiitatea de extindere a infecției în organism. Dupa ce a stat cateva ore la terapie intensivă a inceput sa-si revina, a devenit coerent in gândire și a inceput să comunice cu cadrele medicale.
Dacă a scăpat de o operatie atat de dificilă, inseamnă că isi va reveni treptat și va putea să ne încânte privirile cu colecțiile lui impresionante și pe viitor.