Reclamă

Paige VanZant, celebra luptătoarea din UFC, a vorbit prima dată, la vârsta de 26 de ani, despre drama vieții ei din copilărie care a marcat-o teribil, aceasta ajungând chiar la un pas de sinucidere.

Faimoasa luptătarea a avut un destin crunt. La vârsta de numai 14 ani, aceasta a fost violată de un grup de tineri. Aceasta măturisește faptul că, în timpul liceului, era batjocorită verbal de colegii de liceu din cauza faptului că era foarte atrasă de arte. Aceasta, la un moment dat, mai exact în anul 2018, a găsit puterea interioară să vorbească pentru prima dată despre drama care i-a schimbat complet viața în cartea care are ca subiect povestea vieții ei: ”Rise: Surviving the Fight of My Life”.

Recent, aceasta a redeschis acest subiect crud care a marcat-o.

„M-au împins din stânga în dreapta, mi-au schimbat poziţia corpului. Nu m-am putut împotrivi, membrele îmi erau împietrite, în creier simţeam ca o ceaţă groasă. Eram trează şi conştientă de ce se întâmplă, dar pe interior eram moartă. Nu puteam face nimic pentru a opri ce mi se întâmpla. Nu am mai avut voce şi singura posibilitate a fost de a mă supune şi de a mă ruga să se termine mai repede”, a mărturisit faimoasa luptătoare din UFC.

“Am vrut să mă sinucid, nu vedeam altă cale de scăpare. Nici măcar nu aveam cui să-i spun”, a mai declarat aceasta.

Un an mai târziu după tragedie, la 15 ani, aceasta s-a mutat în Nevada, loc în care a început să se antreneze pentru MMA. În anul 2013, Paige VanZant a fost una dintre primele 11 femei care au semnat cu UFC.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro