Reclamă

Tragediile se țin lanț de țara noastră. Un alt caz de omor a avut loc recent în județul Vaslui. O tânără de numai 21 de ani, mamă a doi copii și-a ucis soțul cu un cuțit, după care a sunat la 112. Fata a anunțat că bărbatul și-a provocat singur moartea. La audieri, însă, aceasta și-a recunoscut vina, explicându-le autorităților că ea este cea care l-a înjunghiat pe bărbat. 

Totul s-a întâmplat într-o seară când bărbatul în vârstă de 28 de ani a venit de la muncă și i-a reproșat fetei că nu a avut grijă de copilul cel mic. Acesta a fost momentul în care cearta acestora a degenerat, iar femeia a acționat dramatic, ucigându-și soțul cu un cuțit.

Ce au declarat autoritățile despre cazul dramatic

„Ea după ce l-a înjunghiat s-a spălat pe mâini de sânge, a spălat cuțitul cu gândul să nu se afle. După care a sunat la 112 şi a anunțat că soțul ei şi-a provocat singur rănile.”, a declarat Alice Ruja, procuror.

Din nefericire, echipajul medical a sosit la locul cu pricina prea târziu. Pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic, astfel încât să poată fi salvat.

„A fost găsită victimă în stare de inconștiență, cu o plagă la nivelul abdomenului. Echipajul SMURD a început manevrele de resuscitare, dar după o oră și jumătate, medicul a fost nevoit să declare decesul.”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Dramă fără margini în Vaslui! O tânără și-a înjunghiat soțul dintr-un motiv banal. Cum a acționat după crimă
pixabay.com

Ce spun vecinii despre cei doi soți

Tânăra și soțul ei erau cunoscut de vecini din cauza certurilor care se iscau foarte des. Conform spuselor acestora, fata obișnuia să consume alcool în mod excesiv, iar bărbatul nu ezita să-i reproșeze acest lucru atunci când se întorcea de la muncă.

„O găsea băută. Nu s-a mai întâmplat cu cuțitul, dar îi dădea cu tigăile în cap. Ne pare rău, a fost un băiat tare bun, era muncitor.”, a povestit o prietenă de familie a celor doi, conform ȘtirileProtv

„Cine știe ce a fost între ei, cine știe ce a fost în casa lor. Nu s-au înțeles. Poate și el are o parte din vină, poate și ea la fel.”, a declarat un vecin.

Tânăra în vârstă de 21 de ani și-a recunoscut fapta în cele din urmă. Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore și va fi prezentată în instanță cu propunere de arestare preventivă pentru ucidere.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro