Reclamă
Reclamă

Angela Socol, o tânără moldoveancă de 32 de ani, a reușit să-și schimbe viața după ce s-a măritat cu un italian în vârstă de 81 de ani. El a fost omul care i-a oferit o viață mai bună în Italia, unde a ajuns cu greutăți, traversând ilegal granița.

Originară din Chișinău, Angela a decis să plece din țară, în căutarea unei vieți mai bune. Alegerea nu a fost deloc ușoară: „Am mers cu ochii legați, neștiind unde o să merg și la cine.”, povestește aceasta. Pentru a ajunge în Italia, Angela a plătit 3500 de euro și a traversat ilegal granița, trecând prin munți și păduri. „A durat cam o săptămână, dar am ajuns în Italia”, își amintește moldoveanca.

În Italia, Angela a făcut curățenie în mai multe case, până când a ajuns să lucreze în casa lui Mario, un pensionar italian în vârstă de 81 de ani, care avea să-i devină soț. „Am primit un telefon de la o doamnă moldoveancă, care mi-a spus că mi-a găsit un job la Torino, ca femeie de companie pentru un bătrân văduv. Am acceptat”, povestește Angela.

Mario a fost cel care a știut să o ocrotească pe Angela și să-i ofere tot ceea ce avea nevoie. „Mi-a făcut transferul de bani în Moldova pentru a-mi achita datoriile, mi-a cumpărat un telefon de ziua mea și m-a invitat să mergem la mare”, își amintește Angela.

Reclamă

Relația dintre cei doi a evoluat rapid și, după câteva luni, Angela s-a căsătorit cu Mario. Acesta a trăit alături de ea încă 12 ani. „Fiica lui n-a fost la înmormântarea mamei și atunci el a decis să dea averea altcuiva, decât să o dea unei fete care nu e recunoscătoarea.”, povestește Angela. În urma căsătoriei, Angela a moștenit o casă, un automobil și o pensie de 1700 de euro până la sfârșitul vieții.

„Unicul regret pe care îl voi purta toată viața în sufletul meu, este că nu am fost ultima seară la el.”, mărturisește Angela. În ciuda acestui regret, moldoveanca spune că nu regretă decizia de a se căsători cu Mario: „Nu regret de nimic.”.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro