Reclamă

Liviu Guță este unul dintre cei mai îndrăgiți maneliști de la noi. Chiar dacă este cântăreț de manele, acesta a mai încercat și alte genuri muzicale precum folclorul.

Sursa: Social Media

Acesta a reușit mereu să câștige simpatia fanilor, prin sufletul pe care îl pune în interpretarea melodiilor, dar și carisma pe care o are.

Liviu Guță a scos o melodie populară pentru mama sa

Liviu Guță a lansat hit după hit, începându-și cariera muzicală de la o vârstă fragedă. Cea care i-a insuflat această pasiune este mama sa.  Visul cel mai mare al femeii a fost să devină cântăreață. Cum nu s-a îndeplinit, fiul ei a pășit în acest domeniu și astfel a reușit să o facă mândră. Invitat în cadrul emisiunii Talk@TikTok, moderată de Ștefan Ciuculescu și Sorin Pușcașu și difuzată pe canalul de YouTube WOWnews, Liviu Guță a dezvăluit o surpriză recentă pe care i-a făcut-o mamei sale.

„Mama mea a avut un vis foarte mare, când era copilă și avea 13-14 ani, să cânte. Tocmai de aceea, pe ea o moștenesc. În afara faptului că darul meu e de la Dumnezeu, mama mea și-a dorit foarte mult să cânte.

Părinții în 1956 nu prea aveau posibilități, cum erau vremurile atunci. I-am îndeplinit un vis acum mamei mele. Am făcut o piesă cu ea, o melodie populară, nu manele, pentru că eu cânt toate genurile muzicale și ar fi fost păcat să nu cânt cu ea o piesă.(…) E cam târziu, dar mă bucur că am putut să îi îndeplinesc visul și sunt foarte fericit. Când intru pe TikTok, mă pune să pun piesa cu ea.

Îi e drag. Are o voce foarte frumoasă mama mea.”, a declarat Liviu Guță în cadrul emisiunii Talk@TikTok.

Este sau nu Liviu Guță îndrăgostit?

Liviu Guță și a doua lui soție au divorțat, luând decizia să meargă pe drumuri separate. Acum, statutul amoros al manelistului a rămas incert, din cauza faptului că este o persoană foarte discretă când vine vorba de viața sentimentală. Întrebat despre acest subiect, Liviu Guță a decis să rupă tăcerea și să mărturisească dacă este sau nu într-o relație.

„Nu am o persoană iubită. Abia am divorțat de a doua soție, deci nu am încă o iubită. O să îi fac o dedicație mamei mele, pentru că e prima iubire din viața mea și anume.

Draga mea mamă, să știi că te iubesc mult de tot, îți mulțumesc pentru creșterea pe care mi-ai dat-o, îți mulțumesc pentru că ești lângă mine mereu și te iubesc mult de tot.”, a mărturisit Liviu Guță, în emisiunea Talk@TikTok.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro