Reclamă

În emisiunea matrimonială de la Antena 1, discuțiile contradictorii sunt aproape la ordinea zilei. De această dată, Sabrina s-a plâns că este criticată pentru felul în care arată și pentru că ar consuma prea mult alcool. Chiar Perneș, logodnicul acesteia i-a reproșat, în timpul unei discuții aprinse. Concurentul a luat-o în brațe pe blondină, iar aceasta a izbucnit imediat. 

Conflict de amploare în casa „Mireasa-Capriciile iubirii”

În ediția de ieri a celebrei emisiuni, Sabrina s-a declarat total nemulțumită de lucrurile care se întâmplă în relația ei cu Perneș. Concurenta i s-a confesat ore în șir prietenei sale și i-a relatat tot ce simte. La un moment dat, Perneș a mers la logodnica sa, care era alături de Larisa. Ulterior, bărbatul a rugat-o să îi lase singuri pentru a discuta. Moment în care Sabrina a refuzat ferm orice fel de convorbire.

Concurenta i-a transmis acestuia că nu este nici recalcitrantă, nici nervoasă, ci pur și simplu nu își dorește să mai stea cu el. La scurt timp, Larisa și Sabrina au discutat pe marginea subiectului privind neînțelegerile dintre ea și partenerul ei, fără bateriile de la lavalieră.

Dragoste cu năbădăi la „Mireasa-Capriciile iubirii”. Sabrina și Perneș au ajuns la certuri aprinse și la îmbrânceli. Care este motivul neînțelegerilor celor doi concurenți
Antena 1

Este sau nu cuplul în pragul despărțirii

Aseară, la „Capriciile iubirii”, cei doi au vorbit despre replicile dure pe care și le-au aruncat unul celuilalt. Sabrina a lăsat impresia celorlalți că face anumite lucruri pentru a-și apăra imaginea în fața telespectatorilor, însă concurenta a negat.

Ion, fostul concurent al emisiunii, s-a implicat în discuție și a mărturisit că, din punctul lui de vedere, relația celor doi este una de fațadă și nu este bazată pe sentimente. Perneș nu a putut să rămână indiferent și a reacționat la declarațiile făcute de Ion. În platoul emisiunii s-a lăsat, din nou, cu lacrimi.

„Trebuie comentat cumva. Sunt aici, trebuie să comentez tot ce fac, pentru că înțeleg situația, dar când o să ies afară nu o să mai comentez nimic pentru nimeni, că nu are treabă”, a susținut Sabrina, la antenstars.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro