Fostul şef al Partidului Social Democrat a avut astăzi o nouă întrevedere cu reprezentanţii Instanţei supreme pentru a face un nou recurs. Ultimul recurs a fost respins de ÎCCJ, iar astăzi, Dragnea a avut parte de aceeaşi respingere.

„Cu toate că în presă s-a spus că eu încerc să ies cu orice preţ din închisoare, nu este aşa.

Puteam plăti un preţ, dar nu am vrut, am vrut să am parte de un proces echitabil. Am crezut şi încă mai cred că un om nu poate fi condamnat decât de o instanţă constituită conform legii. Nu se poate vorbi de un proces echitabil sau de o hotărâre corectă, când este vorba de o decizie a unei instanţe nelegal constituite”, a declarat  Dragnea, în faţa judecătorilor ÎCCJ, potrivit Agerpres.

Întrebat de jurnaliştii prezenţi la ÎCCJ, care era ″preţul″⁣ la care făcea referire, Liviu Dragnea a răspuns: „Preţul era România”. 

De partea cealaltă, avocaţii lui Dragnea susţin faptul că nu există o condamnare legală şi că detenţia pe care o execută Drganea nu este conform legilor din România. Aceştia cer ca instanţa să să accepte contestaţia ţinând cont de Convenţiile Europene pentru Drepturile Omului, drepturi care lui Dragnea nu i-ar fi fost respectate.

„Curtea Constituţională spune că prin contestaţia la executare se poate contesta nelegalitatea care rezultă în urma executării, care este exact cererea noastră de constatare a nelegalităţii stării de detenţie. Noi vă solicităm admiterea, fără a pune în discuţie puterea de lucru judecat, pentru că starea de detenţie nu este legată de puterea de lucru judecat. În opinia noastră, decizia CCR, de la data publicării ei, nu retroactiv, constituie o împiedicare la executarea hotărârii, constituie un act prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat că hotărârea de condamnare provine de la o instanţă care nu este competentă şi nu este prevăzută de lege, ceea ce înseamnă că este o stare de detenţie nelegală”, a declarat Corneliu Liviu Popescu, avocatul lui Liviu Dragnea.

Şi încercarea de astăzi a fost una eşuată, contestaţia fiind respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, Liviu Dragnea rămâne cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni, primită pe data de 27 mai 2019 în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, fiind acuzat de abuz în funcţie.