Oamenii cu inima bună vor exista mereu, indiferent de cât de grele sunt vremurile. Cele mai sincere inimi sunt cele care oferă, deși nu au prea mult. Și dacă din puținul lor pot să îi facă pe ceilalți fericiți, pentru ei este suficient. Așa este și în cazul de față. Acest domn, un om simplu dar cu un suflet mare, aduce o pată de culoarea în viața copiilor bolnavi, micuților care își trăiesc zilele într-un pat de spital, luptând să își salveze viața, chiar și cu ultimele puteri. 

Citește tot