Reclamă

Alina Eremia este cunoscută, talentată și foarte iubită! Cântăreața are o mulțime de fani pe rețelele de socializare și, de fiecare dată când are ocazia, își încântă fanii cu piesele sale pline de emoție. Aceasta are multe concerte și câștigă foarte bine.

La doar 28 de ani, artista este împlinită din toate punctele de vedere, dar mai ales sentimental. Iubitul ei o susține mereu și au o relație de peste 6 ani. Și profesional stă bine, însă chiar dacă are câștiguri foarte bune din carieră, vedeta chibzuiește banii.

Cum își cheltuie banii artista

Alina Eremia a început să câștige proprii bani, încă de la o vârsta fragedă, de când juca în „Paiu cu viața”. Fiind fată și pasionată de modă și aspectul său, de multe ori îi investea în ea.

Însă, Alina Eremia știe că muncește mult și nu întotdeauna golește magazinele. Nici obiectele foarte scumpe nu le cumpără fără să se gândească înainte. Aceasta a declarat că și atunci când își achiziționează ceva de lux, muncește în plus pentru a nu simți că a fost o pierdere.

„Au fost multe lucruri pe care am vrut să le cumpăr și mi-am dat seama că sunt prea scumpe. Dar mă gândesc rațional dacă merită să fac investiția sau nu și dacă nu merită nu le cumpăr.

Și, în plus, mă gândesc că o să muncesc suficient de mult încât să pară așa o chestie, nu să pară un lux. Nu mă atașez de chestiile materiale, dar nu leșin dacă nu îmi cumpăr ceva”, a dezvăluit Alina Eremia în emisiunea Porc TV.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Alina Eremia (@alinaeremia)

Sănătatea deasupra carierei

Alina Eremia este o persoană foarte sportivă. Vedeta consideră sportul ca o necesitate atât pentru aspectul fizic plăcut, dar mai ales pentru sănătatea interioară și psihică. Astfel, deși muncește mult, mereuîși face timp pentru a se îngriji de sănătatea ei.

„Am foarte multe pe cap, înregistrări, concerte, emisiuni, dar reușesc în fiecare săptămână să strecor măcar două antrenamente. Pentru mine, sportul nu înseamnă doar un fizic armonios, ci e extrem de benefic și la nivel mental și din punctul de vedere al sănătății. 

Este demonstrat că în momentul în care suntem angrenați în activități fizice, stimulăm secreția de dopamină, care este responsabilă de buna dispoziție. Așa cum funcționează terapia prin shopping, sportul ajută la o gândire pozitivă, o eliberare de energii negative.”, a mărturisit cântăreața.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro