O avalanșă produsă sâmbătă în Munții Făgăraș, în zona Bâlea Lac, a surprins două persoane, conform anunțului făcut de Salvamont Sibiu. Printre cei afectați s-a numărat o femeie care a fost complet îngropată sub zăpadă, fiind salvată de angajații unui hotel din zonă, și un bărbat care, deși doar parțial acoperit, a suferit o fractură de gleznă.
„Astăzi, echipele Salvamont Sibiu au intervenit în urma unei avalanșe produse în partea superioară a zonei Bâlea Lac, care a surprins două persoane ce intenționau să urce spre Lacul Capra pentru a campa. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci, oprindu-se în apropierea Cabanei Bâlea Lac”, a transmis Salvamont Sibiu.
După extragerea din zăpadă, femeia a fost încălzită și a acuzat o durere la genunchi, dar nu se află în pericol. „Bărbatul, aflat la aproximativ 50 de metri mai sus, a fost parțial acoperit de zăpadă. El a suferit o fractură la gleznă și o plagă tăiată la membrul stâng”, a mai transmis Salvamont Sibiu.
Intervenția salvamontiștilor a inclus stabilizarea celor două victime, transportul lor în siguranță și predarea acestora echipajului SMURD, care a fost imediat mobilizat în zonă pentru a oferi ajutor medical.
În urma evenimentului, Salvamont a emis câteva recomandări pentru turiștii care se aventurează pe trasee montane, subliniind importanța echipării corespunzătoare pentru condițiile de iarnă și evaluarea riscurilor înainte de a pleca la drum.