Polițiștii Capitalei au reținut două persoane, pentru 24 de ore, și vor propune arestarea preventivă a acestora, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Incidentul a avut loc într-un tramvai din București, unde un bărbat a smuls telefonul unei tinere în timp ce ușile erau deschise în stație.
„La data de 14 ianuarie, polițiștii Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public au fost sesizați de către o tânără, în vârstă de 21 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun pe un traseu din Sectorul 4, o persoană ar fi deposedat-o prin smulgere, de telefonul mobil”, a transmis Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă.
Investigațiile au relevat că bărbatul, suspectat de comiterea faptei, a acționat pe 14 ianuarie, în jurul orei 21.00. În timp ce tramvaiul era oprit într-o stație din Sectorul 4, profitând de faptul că ușile erau deschise, acesta a smuls telefonul tinerei și a părăsit mijlocul de transport.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul nu a acționat singur. El a fost ajutat de un tânăr de 16 ani care l-a asistat atât anterior, în identificarea unor potențiale victime, cât și în timpul și după realizarea faptei. Cei doi au părăsit împreună tramvaiul.
La data de 21 ianuarie, suspecții au fost identificați și duși la audieri. „În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri legale”, se arată în comunicatul poliției.
Brigada de Poliție pentru Transportul Public continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, privind săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată. Poliția Capitalei subliniază că „punerea în mișcare a acțiunii penale este un procedeu al procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.