Dosar penal pentru instigare publică deschis împotriva coordonatorului AUR Bistrița-Năsăud
Poliția a deschis sâmbătă un dosar penal pentru instigare publică, vizând declarațiile coordonatorului AUR Bistrița-Năsăud, Tiberiu Boșutar. Acesta, după ce a venit la Biroul Electoral Județean pentru a-și ridica certificatul doveditor al alegerii în funcția de deputat, a transmis live pe Facebook un mesaj controversat în care a declarat că „ar trebui să aruncăm în aer clădirile astea”, referindu-se la sediul Instituției Prefectului.
Nemulțumirea lui Boșutar a fost alimentată de anularea alegerilor prezidențiale. În continuarea materialului video, a provocat la revolta împotriva anulării alegerilor, susținând: „Ar trebui să aruncăm în aer clădirile astea, mă! Arestați-mă! Uite, îmi face semn colegul să tac din gură, că mă arestează pentru că instig. Instig la ce? La dreptul de a fi liber, la dreptul de a vorbi? Oare cât timp o să fiu deputat, cât timp o să dureze până mă legați? Cât timp o să dureze până o să spuneți că am fost și eu hoț de lemne și că acum ați aflat? Ați reușit să mă denigrați și erați la un pas să scăpați de mine. L-ați scos din competiție și pe George Simion, și pe Călin Georgescu. Da, eram pe punctul de a vota între o proastă și un necunoscut, dar votam, că era democratic.”
După ce au vizionat imaginile, polițiștii au acționat și au deschis un dosar penal. Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a informat că la 7 decembrie, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la videoclipul postat pe o platformă de socializare, prin care ceilalți utilizatori ar fi fost instigați. În acest context, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică.
Tiberiu Boșutar, cunoscut activist de mediu din județul Suceava, a preluat coordonarea filialei AUR Bistrița-Năsăud în vara acestui an, de unde a candidat pentru Camera Deputaților.





