Reclamă

Dorian Popa este cunoscut pentru luxul și opulența pe care le afilșează constant pe internet. Iubitul lui Babs se „fleaxează” cu cele mai scumpe achiziții și nu se uită deloc la bani când vine vorba de dezvoltare. Totuși, lucrurile nu au stat mereu ca acum.

Dorian Popa a ajuns în punctul în care a visat mereu și este doar meritul lui. Artistul a muncit fără încetare și nu s-a oprit până nu și-a transformat visele în realitate. Acum, „domnul Hâtz” face bani din piatră seacă, iar asta datorită ingeniozității de care a dat dovadă mereu.

Dorian Popa nu își înfrânează niciun moft scump pe care l-ar avea. Comunitatea lui știe foarte bine că artistului îi place să se surprindă singur, cumpărându-și cele mai scumpe lucruri. De multe ori, face asta din impuls și nu o spunem nou, ci chiar el.

Dorian Popa, declarații despre perioada în care a fost sărac. Ce l-a motivat să ajungă printre cei mai bogați artiști
Instagram

Dorian Popa îi sfătuiește pe toți să muncească zilnic

Dorian Popa este foarte sincer și nu ar avea de ce să se ascundă de fanii lui. Fără să-i fie rușine, vloggerul a povestit cum a arătat copilăria și cât de sărăc a fost. Mamișor a fost cea care s-a ocupat și de el, dar și de fratele lui. Lui Mamișor nu i-a fost deloc ușor cu doi băieți, iar artistul a simțit asta.

Acum, Dorian Popa se lăfăie în lux, iar pentru toate alegerile pe care le face are o explicație. Vloggerul vrea să recupereze periaodă copilărie, în care nu avea de niciunele. Iubitul lui Babs simte că face asta mai mult dintr-o frustrare mult mai veche.

încă de mic, „domnul Hâtz” a fost înconjurat de copii „de bani gata”. În cercurile celor bogați, artistul s-a integrat destul de repede și nu a putut să nu observe cât de ușor îi este să le calce pe urmă. Deși nu a avut în copilărie cât au avut colegii lui, Dorian Popa nu a fost niciodată invidios.

@jimmy.pov♬ sunet original – Jimmy


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro