Dorian Popa nu pierde deloc vremea și acționează întotdeauna pe placul fanilor săi.

Puțini sunt cei care îi cunosc numele adevărat al artistului, însă, chiar și așa, nu ați văzut nimic, pentru că Dorian Popa este hotărât să-și schimbe numele din buletin la provocarea unei fan. Cei care îl urmăresc au avut un real șoc atunci când au constatat faptul că ”gluma” devine din ce în ce mai serioasă și că, în ciuda aparențelor, Dorian Popa nu se ține de glume, nu și de această dată.

Dorian Popa este faimos, duce o viață prosperă, este iubit de familie, da iubită și are o mulțime de fani care îl urmăresc de fiecare dată cu entuziasm. Este foarte talentat și iese întotdeauna din tipar cu atitudinea lui foarte energică. Se bucură de o popularitate imensă în România, numărându-se printre cei mai de succes artiști din țara noastră.

Dorian Popa are o legătură foarte apropiată cu cu fanii lui din mediul online, așa că întotdeauna are grijă ca aceștia să nu se simtă neglijați și să dea curs celor mai trăsnite provocări venite din partea lor. Viața lui este ca o carte deschisă, iar fanii au ocazia în fiecare zi să îl vadă pe Dorian Popa în toate ipostazele, în fiecare zi din viața lui.

Dorian Popa, hotărât să își schimbe numele din buletin și să adauge celebrul ”Hâtz”

Nu, nu este vorba de nicio glumă. Dorian Popa are planuri mari în viitorul apropiat. Este de ajuns să auzim cuvântul ”Hâtz” ca să știm despre ce personaj este vorba. Pornind de la această idee, un fan l-a provocat pe Dorian Popa să-și adauge acest cuvânt ca un nou nume în buletin.

Chiar dacă pare un lucru nebunesc, partenerul de viață al frumoasei Claudia Iosif a acceptat cu entuziasm această provocare. Lucrurile sunt foarte serioase, căci Dorian Popa deja a făcut primii pași în acest sens, după cum chiar el relatează.

„Am pornit demersurile ca să zic aşa. Şi ca să vedeţi cât de mare e coincidenţa, chiar acum sunt în faţa primăriei, la mine la Domneşti pentru că aici va trebui să depun actele, la evidenţa populaţiei. Mi-am făcut temele ca un băiat cuminte ce sunt şi am aflat câteva lucruri exact aşa cum scrie legea despre schimbarea de nume. Sună în felul următor: „când persoana în cauză a folosit în exercitarea profesiei numele pe care doreşte să îl obţină, făcând dovadă cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume”, a transmis Dorian Popa pentru Antena Stars.

Dorian Popa a dat curs provocării unui fan

„Lumea mă ştie de Hâtz. Adică, nu ar fi ceva ieşit din comun. Copiii mi-au spus: „păi bine, dacă sărbătoreşti şi 2 milioane de subscriberi pe care îi vei împlini în curând şi 4 ani de Youtube, de ce nu mai faci challenge? Uite, îţi propun challenge-ul buletinului”. Şi nu înţelegeam ce vrea să zică. De fapt, el nu se referea la schimbarea numelui, cât la adăugarea numelui Hâtz în buletin”, a adăugat el.

Dorian Popa, care este numele lui din buletin! Cum vrea să-și schimbe numele artistul

După spusele lui Dorian Popa, se pare că lucrurile se mișcă destul de repede și speră ca totul să fie finalizat până în luna februarie.

„Sper ca până în luna februarie, când voi împlini 4 ani de Youtube, să mi se îndeplinească această dorinţă, care, repet, este conformă cu legea Babs şi cu mama mea sunt obişnuite cu nebunia mea.”, a mai continuat artistul.

Și ca să nu vă mai ținem pe jar, vă dezvlăluim și care este numele adevărat al artistului. Se pare că numele complet din buletin este Popa Dorian Laurențiu.