Ieri, ziua pentru Dorian Popa s-a încheiat cu o veste pe care nu voia să o audă. Se pare că o fată pe care vedeta o ajuta, a pierdut o luptă cu o boală necruțătoare. Drept urmare, artistul a transmis pe rețelele de socializare un mesaj în legătură cu acest tragic eveniment.

Ziua de ieri s-a încheiat cu o veste foarte tristă pentru Dorian Popa. Acesta a aflat că o fată care avea o boală incurabilă și pe care o ajuta, a decedat ieri din viață. Artistul a fost vizibil afectat de această situație.

social media

Mesajul emoționant al lui Dorian Popa după ce a aflat vestea cumplită

Dorian Popa este unul dintre vedetele care se implică cel mai mult în cazurile umanitare. Acesta se duce personal la cei care îi cer artistului ajutorul. Acesta a fost și cazul Andreei, fata pe care o ajuta și suferea de o boală încurabilă și necruțătoare. Însă, se pare că acum, intervenția lui nu a fost de ajuns pentru a o ține pe tânără în viață.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Astfel, luni seara, Dorian a primit un mesaj în care i se spunea faptul că Andreea nu mai este printre noi. Însă, persoana care i-a dat mesaj i-a mulțumit pentru toată implicarea.

„A murit Andreea, cea cu transplantul de celul la care te-am rugat să mergi la medic. Îți mulțumesc din suflet, pentru că a fost ultima dorință a ei, de a te vedea … atât de mult m-a rugat să vorbesc cu tine, să te vadă. Îți mulțumesc, om minunat. Dumnezeu să o odihneascaă în pace acolo unde nu există durere și întristare!”, este mesajul prin care artistul a aflat vestea tragică.

La scurt timp după ce a citit mesajul, Dorian a făcut publice mesajele primite. Încă odată, acesta a ajuns la concluzia că sănătatea este cea mai importantă.

„Când vi se pare că aveți probleme … mai gândiți-vă o dată. Când nu știți de ce să zâmbiți … mai gândiți-vă o dată. Sănătatea e tot.”, a transmis Dorian Popa în cadrul postării.