Este doliu în televiziunea din România după ce unul dintre jurnaliști „gărzii vechi” s-a stins din viață. Victor Ionescu, istoric, jurnalist și analist politic și-a lăsat amprenta în Televiziunea Română vreme de ani buni. Acum, acesta a trecut la cele veșnice lăsând însă în spate emisiuni, lucrări și articole de excepție.
Doliu în televiziunea din România
Este doliu pentru foștii colegi ai jurnalistului. Asta pentru că acesta s-a stins din viață la 74 de ani, deși mai avea încă de redactat, spun apropiații. Toți jurnaliștii și analiștii politici ai generației lui își exprimă regretele legat de această pierdere uriașă.
Victor Ionescu a decedat miercuri, 6 iunie 2023. Acesta a fost un reputat jurnalist orientat lai ales pe știrile externe. Regretatul jurnalist a murit la 74 de ani după o carieră notabilă. O mare parte din aceasta și-a urmat-o în cadrul Televiziunii Române. A moderat mai multe emisiune de actualitate și politică internațională.
Pe lângă televiziune și redactarea de articole, jurnalistul a avut o misiune proprie. A fost extrem de implicat în a-i ajuta pe tinerii din România să își urmeze toate visele în sfera televiziunii, a radioului sau a presei scrise.
De generații de tineri care au trecut prin Televiziunea Română, jurnalistul a fost considerat un adevărat mentor. De altfel, mulți îi sunt și în prezent recunoscători pentru carierele de succes pe care le au după ce au primit îndrumarea lui.
„Fostul nostru coleg, Victor Ionescu, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de politică externă, a decedat. Avea 74 de ani. Istoric și analist politic, Victor Ionescu a lucrat decenii la rând la televiziunea publică și a realizat emisiuni de actualitate internațională. De asemenea, a format tineri jurnaliști în domeniul afacerilor externe. Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis reprezentanții Televiziunii Româ
Foștii colegi de breaslă sunt convinși că în continuare acesta va rămâne un model pentru generațiile viitoare.