Unul dintre marii regizori de filme, Nicolae Corjos, a decedat la vârsta de 86 de ani. Regizorul a lăsat în urma sa filme celebre precum „Liceenii” sau „Declarație de dragoste”.
Timp de mai bine de 10 ani, Nicolae Corjos a fost regizor de film documentar, începând din anul 1981 la studioul „Alexandru Sahia”. În tot acest timp regretatul regizor a realizat peste 50 de filme documentare. Printre ele se numără și „Mănăstirea Văcărești” (1989), Sergiu Celibidache (1991) sau Concursul Internațional „George Enescu” (1992). Nicolae Corjos a făcut parte din Consiliul Național al Audiovizualului între anii 1995 și 2001.
Scurtă biografie a regretatului regizor
Nicolae Corjos s-a născut în orașul Hotin, România (astăzi în Ucraina) pe data de 22 mai 1935. Acesta a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 1956. De-a lungul vieții sale artistice, Nicolae a înființat studioul de cinematografie al Conservatorului ăn anul 1966. Aici a activat ca și profesor până în anul 1972. Regretatul regizor a devenit doctor în muzică, în anul 2000 cu teza „Arta muzicii – componentă și aureolă a audiovizualului”. Ulterior a devenit profesor universitar la Universitatea „Hyperion” din București din anul 1990 până în 2009. Celebrul regizor a fost membru al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN).
Activitatea lui Nicolae Corjos a început-o în cinematografie ca fiind regizor secund al anumitor filme. Printre ele se numără și „Dacii” (1967), „Ciprian Porumbescu” (1973), „Nemuritorii” (1974), „Toate pînzele sus” (serial TV, 1977), „Contele Ory” (1978, colaborare cu Jacques Trehouta).
În filmografia celebrului regizor se enumeră și lung metraje cum ar fi „Ora zero” (1979), „Alo, aterizează străbunica!…” (1981) sau „Extemporal la dirigenţie” (1988).
Filmele „Liceenii” și „Declarație de dragoste” au devenit un fenomen al anilor ’80. Aceste filme au avut o popularitate extraordinară, mai ales pentru tinerii din vremea respectivă. Televiziunile din România încă difuzează cele două filme și în zilele noastre. Mai multe generații de cinefili au revăzut filmele de zeci de ori, cu același consimțământ, ca și cum le-ar fi văzut pentru prima oară. Aceștia categorizează cele două filme ca fiind un document artistic al emoțiilor și relațiilor sociale specifice vârstei adolescenței, care reflectă viața liceenilor din anii ’80.