Guvernul azer a declarat 26 decembrie zi de doliu național, în urma prăbușirii avionului de pasageri Embraer 190, ce efectua zborul Baku-Groznâi și s-a soldat cu numeroase victime. Ordinul a fost semnat de președintele azer, Ilham Aliev, potrivit Azertac, relatează Agerpres.
Ministerul Afacerilor Externe din Azerbaidjan a emis o declarație prin care a confirmat prăbușirea aeronavei aparținând Azerbaidjan Airlines (AZAL). Avionul, cu numărul de zbor operațional J2-8243, a decolat pe 25 decembrie din Baku către Groznâi, dar a fost nevoit să aterizeze de urgență la Aktau. Din păcate, acesta s-a prăbușit în apropierea orașului Aktau, iar cauzele accidentului sunt în prezent investigate.
Aeronava avea la bord 67 de persoane, incluzând 62 de pasageri și 5 membri ai echipajului. Din informațiile preliminare, 32 dintre aceștia au supraviețuit, însă unii se află în stare critică. Investigația privind cauzele incidentului aviatic va fi coordonată de o comisie de stat, înființată la ordinul președintelui Ilham Aliev și prezidată de prim-ministrul Ali Asadov.
O delegație formată din oficiali azeri, inclusiv ministrul situațiilor de urgență și ministrul dezvoltării digitale și transporturilor, s-a deplasat în Kazahstan pentru a sprijini investigațiile legate de acest tragic eveniment.