Este doliu internaţional, după ce fostul preşedinte al Egiptului a murit la vârsta de 91 de ani. Decesul său a venit ca o lovitură puternică pentru familie, care nu se aştepta să se întâmple o astfel de nenorocire, în ciuda vârstei pe care fostul şef de stat o avea, potrivit posturilor Tv internaţionale.
Este vorba despre Hosni Mubarak, fostul preşedinte cunoscut la nivel mondial pentru reuşitele sale.
Se pare că acesta a avut parte de câteva săptămâni de o nouă intervenție chirurgicală și se afla internat într-un spital din Cairo.
Hosni Mubarak a fost apreciat la nivel internaţional, asta deoarece el a condus Egiptul cu succes timp de 30 de ani până când, în 2011. „Mandatele” sale de preşedinte s-au terminat atunci când în anul 2011 a fost înlăturat de egipteni, în urma unor proteste masive de stradă.
Pe numele său a fost deschisă o anchetă, iar autorităţile au decis soarta lui. El a fost închis sub acuzaţie de complicitate la uciderea protestatarilor. Şi-a ispăşit pedeapsa până în anul 2017, atunci când a fost eliberat din arest.
Succesorul ales de Mubarak, Mohamed Morsi, a fost și el înlăturat de la putere, printr-o lovitură de stat militară susținută de populație, în 2013.
Fostul preşedinte va fi înmormântat cu onoruri militare, el rămânând totuşi o personalitate marcantă în istoria şi politica Egiptului.