Reclamă

România este în doliu, după ce un cunoscut prozator din Arad s-a stins din viaţă. Este vorba despre scriitorul Cornel Marandiuc, unul dintre membrii de seamă ai Uniunii Scriitorilor din România.

Îndrăgitul scriitor a murit, vineri, la vârsta de 84 de ani.

Cornel Marandiuc a debutat în 1960 în revista „Orizont” din Timișoara. Printre cărțile publicate de Cornel Marandiuc se numără „Trandafiri pentru contestă”, romanul „Casa aurului”, „Inimi cât să cuprindă cerul patriei” și proza scurtă „Zborul spre Venus”.

„<<Inimi cât să cuprindă cerul patriei>> e o carte-document şi un reportaj inspirat din epopeea aerului, referitor atât la campania antiamericană cât şi la cea antigermană, a aviaţiei româneşti din al doilea război mondial. Cartea („roman şi reconstituire istorică”) a fost primită cu entuziasm în cercurile specialiştilor în bimotoare şi ale veteranilor. Ioan Grigorescu vede în ea un amestec de istorie romanţată şi document şi o apropie de genul ciné – vérité: <<Literatură, desigur, şi talent, vioiciune, îndemânare compoziţională, darul însufleţirii şi reconstituirii scenelor din trecut, dar nimic fantezist, adaos, înflorat, absolut nimic. Doar adevărul cel mai strict, justificat documentar, urmărit pas cu pas, clipă de clipă. O bibliografie imensă şi diversă: cărţi (române şi străine), arhive cercetate cu amănuntul, relatări verbale ori scrisori ale supravieţuitorilor, reviste – nenumărate, din toate colţurile lumii – articole de ziar căutate şi aflate cu acea răbdare neverosimilă pe care numai pătimaşa dragoste pentru subiectul tratat o poate explica>>” potrivit unui mesaj regăsit pe site-ul oficial Uniunea Scriitorilor Arad.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro