Stephan Pelger a fost găsit fără suflare în atelierul său din București. Designerul de 43 de ani a murit în condiții suspecte, iar Poliția Capitalei încă face cercetări.

Stephan Pelger, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați designeri români a murit. Trupul său a fost găsit fără suflare în atelierul pe care îl avea în Sectorul 2 al Capitalei. Momentan, nu se cunoaște cauza decesului, însă, ipotezele duc către o sinucidere.

„La data de 8 iunie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 2, se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, arata comunicatul Poliţiei Capitalei, potrivit antena3.ro.

Doliu în lumea modei. Un mare designer român a fost găsit mort în atelierul din București

Stephan Pelger, internat la psihiatrie de la 10 ani

Stephan Pelger a creat adevărat capodopere vestimentare, iar de-a lungul anilor, a îmbrăcat zeci de vedete. După pandemie, comenzile în atelierul lui au început să fie din ce în ce mai puține, iar asta l-ar fi demoralizat. Nici până atunci, Pelger nu a fost scutit de evenimente neplăcute.

În 2018, acesta a participat la Festivalul de la Cannes, iar experiența nu a fost tocmai una plăcută pentru el. Designerul român a fost jefuit, iar asta l-ar fi băgat în depresie. Chiar el povestea în interviuri mai vechi că se confrunta cu stări de depresie profundă, nu putea să doarmă nopțile și lua și 40 de pastile pe zi.

„Sufăr de depresie de la 10 ani. Prima dată am fost într-un centru de psihiatrie la 10 ani, la noi în România. Apoi la 21 de ani La Viena, apoi la 34 de ani la München și acum, aici, lângă București. Depresia e o boală despre care noi nu vorbim. (…) Nimic nu și-a făcut efectul, medicina era foarte învechită. Remedierea ține toată viața, dar am pierdut controlul”, povestea Stephan Pelger.