Judecătoarea Diana Cotoi, implicată în dosare cunoscute precum Gheorghe Dincă, Bercea Mondial sau fiul lui Sile Cămătaru, a încetat din viață. Magistratul s-a pensionat în luna martie, din cauza unor probleme cardiace.

Cu o carieră de peste 25 de ani, judecătoarea Cotoi și-a înaintat cererea de eliberare din funcție pe 1 martie 2023, iar decretul a fost semnat pe 30 martie. Decesul său a fost anunțat pe site-ul Tribunalului Olt. În postare se vorbește despre pierderea unei colege apreciate atât pentru calitățile umane, cât și pentru cele profesionale. Trupul neînsuflețit al judecătoarei a fost depus la Biserica Mare din satul Pojogeni, Tg. Cărbunești, județul Gorj, pe 30 aprilie 2023. Înmormântarea va avea loc pe 2 mai.

Gheorghe Dincă s-a pocăit

Gheorghe Dincă, cunoscut drept Monstrul din Caracal, a participat la o slujbă organizată de asociația penticostală „Misiunea Family to Family”. Această asociație este condusă de omul de afaceri Mike Olari. În cadrul acestei ceremonii, Dincă și-a cerut iertare pentru păcatele sale, sperând să obțină mântuirea prin pocăință.

Doliu în lumea justiției din România! Judecătoarea care l-a condamnat pe Gheorghe Dincă a murit

El a vorbit despre decizia sa de a se apropia de religie și de Dumnezeu, precum și despre faptele sale rele. Se pare că în închisoare s-a întâmplat ceva cu „monstrul” din Caracal. Cândva, faptele despre care vorbește în prezent, erau normale pentru acesta. După ce a ajuns în Penitenciarul Craiova, a participat la activități educative și moral-creștine. Potrivit acestuia, activitățile l-au ajutat să cunoască învățăturile creștine. Cartea „Dumnezeu te iubește” primită de la pastorul Lupu Viorel a fost, de asemenea, o sursă de inspirație pentru el.

Dincă: Dumnezeu mă iubește!

Dincă a declarat că este conștient că Dumnezeu îl iubește, motiv pentru care a decis să se pocăiască și să recunoască greșelile pe care le-a comis. El a cerut iertare atât lui Dumnezeu, cât și persoanelor pe care le-a rănit de-a lungul vieții. Gheorghe Dincă a declarat că se simte eliberat, în urma botezului care a avut loc la Penitenciarul Craiova.

Cu toate acestea, nici până în ziua de azi Dincă nu a spus cu exactitate ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.