Reclamă

Daniel Toiu, părintele care slujea la Catedrala Arhiepiscopală ”Sfinții Petru și Pavel” din Constanța, a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Părintele Daniel Toiu a încetat din viață la doar 47 de ani. Era unul dintre cei mai iubiți și apreciați preoți din județul Constanța. Decesul lui a șocat pe toată lumea.

Doliu în lumea bisericii ortodoxe. A murit părintele Daniel Toiu

Anunțul a fost făcut de către credincios al Catedralei Arhiepiscopale „Sfinţii Petru şi Pavel” din Constanţa. El nu a precizat, însă, și cauza care a dus la moartea lui Daniel Toiu.

Doliu în lumea bisericii ortodoxe. A murit părintele Daniel Toiu de la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Petru și Pavel” din Constanța
Facebook / Pixabay

„A plecat la cele veșnice în această noapte un corifeu al Catedralei Arhiepiscopale din Constanța, pr protosinghel Daniel Toiu, a plecat grăbit și pe neașteptate pentru, dar pregătit pentru Liturghia Cerească.

Dumnezeu sa te odihnească în rândul celor drepti parinte bun, stâlp ne nădejde ce mi-ai fost la Catedrală, îndrumător al practicanților în slujirea preoțească și povățuitor al credincioșilor. Fie ca sufletul frăției tale sa se facă însoțit de Îngeri către Dumnezeu la odihnă veșnică”, a scris pe Facebook preotul Paulin Alecu, slujitor al Catedralei din Constanța.

Gelu Toiu s-a călugărit în anul 1992, primind numele de Daniel. A fost hirotonit preot în anul 2005.


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro