Reclamă

Lumea artistică românească este în doliu. Istoricul literar Mircea Tomuș s-a stins din viață. Acesta a decedat la vârsta de 88 de ani și a lăsat în urmă multă durere și o carieră vastă. Anunțul tragic a fost făcut pe rețelele sociale de către Virgil Ștefan Nițulescu, managerul Muzeului Național al Țăranului Român.

Mircea Tomuș s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Istoricul literar a lăsat în urmă o vastă carieră și multe realizări. Acesta a obținut Premiul Academiei Române, Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca și Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Debutul și l-a făcut la Revista Steaua, în anul 1955.

„Mircea Tomuş era o celebritate în lumea culturală atunci când a fost numit secretar de stat în Ministerul Culturii, în 1993. Aşa l-am cunoscut. Mi-a fost şef şi i-am apreciat, dincolo de calităţile de critic, pe care le ştiam, din ceea ce citisem, până atunci, calităţile umane.

Era un om elegant, oripilat de mitocănia multora dintre demnitarii care se aflau la guvernare, pe atunci. Nu avea mare experienţă administrativă, dar a fost ghidat, întotdeauna, de bun gust şi de bun simţ. Am vorbit cu el, ultima oară, cred, acum vreo 10 ani. Părea un om împăcat cu soarta, dar şi întristat de vremuri. Dumnezeu să îl odihnească!”, a scris Virgil Niţulescu, pe rețelele sociale.

Doliu în lumea artistică din România! O mare personalitate s-a stins din viață. „Era o celebritate în…”
Social media

Mircea Tomuș s-a stins din viață

Un mesaj în memoria istoricului literar a fost postat și de Ministerul Culturii, chiar pe site-ul instituție.

„Cu o activitate vastă, omul de cultură, sibian prin adopție, a lăsat un gol imens în inimile celor dragi, o tristețe profundă în rândul celor cu care a lucrat sau i-au fost aproape profesional. Stabilit la Avrig, a devenit una dintre figurile marcante ale vieții culturale sibiene, fiind primul rector post-decembrist al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, cel care a emis certificatul de naştere al Universității din Sibiu şi i-a făcut drum, înscăunând-o în tărâmul culturii şi înțelepciunii. Rămas bun, Mircea Tomuș.

Vasta sa activitatea profesională a inclus și ocuparea pozițiilor de director-adjunct al Muzeului Satului din București, director al Centrului Cultural Mogoșoaia, director al revistei Cultura Națională și redactor-șef al revistei Rostirea”, se arată în mesajul de pe site-ul Ministerului Culturii.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro