Dezolarea a cuprins comunitatea din Rovinari, la aflarea veștii că afaceristul Dumitru Florian Ișfan, în vârstă de 32 de ani, și-a pierdut viața într-un accident neobișnuit în Germania. Ișfan, care deținea o fabrică de pahare din carton, o fabrică de mobilă și două magazine în orașul natal, era cunoscut pentru bunătatea și ospitalitatea sa.
Accidentul tragic a avut loc în timp ce Ișfan executa reparații minor la o mașină, împreună cu o rudă apropiată. Mașina fusese ridicată și Florian se afla sub aceasta. Din păcate, vehiculul a căzut de pe suport și l-a strivit pe tânărul afacerist. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, conform asingorj.ro.
Decesul lui Florian Ișfan a provocat un val de tristețe în orașul Rovinari. Prietenii și apropiații afaceristului au fost șocați de vestea morții lui. Ișfan era căsătorit și avea doi copii.
Pe rețelele de socializare, soția lui Ișfan, Adriana, a postat un mesaj emoționant, însoțit de un colaj de fotografii cu ei doi. „Mi-ai înnegrit sufletuuuu Floriiiiiiineeeeeeee”, a scris Adriana, exprimându-și durerea pentru pierderea suferită.
De asemenea, apropiații au adus omagii pe rețelele sociale, scriind că „Ișfan Dumitru-Florian, cu bunătatea și ospitalitatea sa, a lăsat o amprentă profundă în inimile celor care l-au cunoscut.”
Trupul neînsuflețit al lui Florian Ișfan urmează să fie adus la Rovinari. În ultima imagine postată pe pagina sa de socializare, afaceristul apare alături de soție și copii în ziua de Paști, toți îmbrăcați în albastru.