Reclamă

Joi, iubitorii de film și-au luat rămas bun de la încă o mare celebritate din cinematografie. Îndrăgitul actor Kirk Douglas s-a stins din viață la vârsta de 103 ani. Tristul anunț a fost făcut de fiul său, Michael.

Întreaga zi de joi au curs omagii și mesaje la adresa artistului dar și multe susțineri pentru familie.

Kirk Douglas a fost făcut cunoscut de personajul Spartacus, iar întreaga sa viață a fost plină de aventuri, cu un scenariu mai bogat decât un film.

Actorul a dat viață la peste 90 de personaje, acesta fiind de la răufăcător la pictor sau marinar. Acesta a devenit o legendă atât pentru marile titluri în care a jucat dar și pentru faptul că face parte dintre actorii persecutaţi în anii 50 pentru opiniile lor politice.

Legenda s-a născut la New York sub numele de Isur Danielovic, făcând parte dintr-o familie de evrei ruși. Studiile de actorie le-a absolvit la Academia de Artă Dramatică, fiind bursier. În timpul studiilor și-a schimbat și numele în Kirk Douglas.

A fost nominalizat la Oscar de trei ori, iar în 1996 a primit o statuetă pentru întreaga sa carieră în cinematografie.

Printr-un mesaj în care se simte emoția, fiul actorului, Michael Douglas, a anunţat trista despărţire: „Pentru lume, era o legendă, un actor din epoca de aur a filmelor, un umanist care era dedicat dreptății, iar cauzele în care a crezut au fost un standard către care noi toți am aspirat; dar pentru mine și pentru frații mei Joel și Peter el a fost simplu – tata, pentru Catherine – un socru minunat, pentru nepoții și strănepoții lui – un bunic iubitor, iar pentru soția lui, Anne, un soț minunat”.

Funerarile vor fi private, iar familia încurajează doritorii să doneze bani pentru o organizaţie care are grijă de cei ce suferă Alzheimer, în loc să cumpere flori pentru legendă.

[embedyt] https://www.youtube.com/watch?v=tdCCtU6Rc58[/embedyt]


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro