În ultima ediție a emisiunii „iUmor”, Doinița Oancea a venit cu un roast pentru juriu și prezentatori. Aceasta s-a luat, în special, de Carmen Tănase, iar la final, i-a dedicat un moment special, unde lacrimile au curs șiroaie.

Doinița Oancea și Carmen Tănase au fost colege în mai multe telenovele românești și s-a legat o prietenie între cele două actrițe. Doinița Oancea și-a mărturisit toate gândurile de apreciere și i-a mulțumit pentru tot sprijinul oferit de-a lungul vieții.

Actrița o consideră pe Carmen Tănase o mămică fiindcă a ajutat-o cu absolut orice, inclusiv cu admiterea la facultate. Momentul a fost unul emoționant, și, amândouă aveau ochii plini de lacrimi.

@taniamplesa Moment emoționant la iumor #carmentanase #doinitaoancea #iumor #iumorromania #iumor_sau_te_omor #viral #taniamplesa #foryou ♬ River Flows in You – Thomas Swanson

„Carmen Tănase a fost în meseria asta de actor a fost cel mai important punct de sprijin pe care l-am avut vreodată. Am vrut să dau la facultate, m-a sprijin, m-a ajutat să-mi aleg repertoriul, a repetat cu mine, a fost acolo tot timpul. Nu voiam să plâng aici. Vreau să vă spun că ea nu a renunțat niciodată la mine și datorită ei, mi-am împlinit un mare vis. aș vrea să spun astăzi, Carmen, te iubesc cu egoism. Pentru mine ești și vei rămâne întotdeauna mămica.”, a spus Doinița Oancea.

Carmen Tănase în poziția de jurat al emisiunii

În fiecare ediție a emisiunii „iUmor”, o nouă celebritate se alătură juriului. Împreună, ei sunt în căutarea celui mai amuzant concurent al acestui sezon. În ultimul apariție, la masa juriului a venit Carmen Tănase, după ce, în trecut, a venit în poziție de concurent. Actrița și-a dorit de mult să facă parte dintr-un juriu și a consider că acesta este momentul ei.

„Acum am ocazia să îmi îndeplinesc una dintre dorințele profesionale: să fac parte dintr-un juriu. Vreau să mă simt bine și mi-ar plăcea să văd numere cât mai haioase, care să mă facă să râd natural. Nu voi juriza dur, pentru că în general am o abordare prietenoasă. Consider că munca din spatele numărului merită punctată. Orice om care urcă pe scena iUmor face un efort să aibă un număr cât mai bun. Asta va reprezenta deja un punct la nota finală.”, a spus Carmen Tănase înainte de emisiune.