Reclamă
Reclamă

Doi tineri identificați ca fiind Tyler Barriss, în vârstă de 20 de ani din California, și Casey Viner, în vârstă de 19 ani din Ohio, au fost condamnați la 20 de ani, respectiv 15 luni de închisoare după ce au plănuit să îi facă o farsă unui jucător cu care au avut o dispută în timp ce jucau online Call of Duty.
Primul tânar a inițiat un apel la numărul de urgențe 911 și a declarat că și-a ucis tatăl și că își ține familia ostatică. Tyler Barriss a dat o adresă din Kansas la care credea că locuiește Shane Gaskill, un alt jucător cu care s-a certat în timp ce jucau Call of Duty.
Poliția a descins la adresa dată de tânăr, iar unul dintre polițiști l-a împușcat pe Andrew Finch, de 28 de ani, după ce acesta și-a mișcat mâinile deși i s-a spus să stea nemișcat. De subliniat este faptul că  acesta nu era implicat în niciun fel de  dispută din jocul video.
La începutul acestui an Tyler Barriss a fost acuzat de 51 de capete de acuzare și condamnat la 20 de ani de închisoare, iar prietenul său Casey Viner a fost și el găsit și acuzat pentru conspirație și obstrucționarea justiției pedeapsa sa fiind de  15 ani de închisoare.
Farsa pe care cei doi tineri se numește ”swatting” și constă în apelarea și convingerea trupelor speciale să intervină la adresa presupusei victime.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro