Doi tineri au ajuns la închisoare pentru că au ridicat o dronă în capitala Iranului

O bloggeriță cunoscută din Marea Britanie și iubitul ei au fost arestați în Iran pentru că au ridicat o dronă fără să dețină licență.
Mark Firkin, originar austrlian, împreună cu bloggerița de călătorii, Jolie King, intenționau să ajungă din Australia spre Londra, vizitând, totodată, Iranul, unde au și fost închiși.
Cei doi s-au cunoscut și formează o pereche din 2017, an în care, de asemenea, au început să scrie despre călătoriile lor în lume, dorind să-i motiveze pe cei ce au aceeași pasiune, după cum scriau într-o mai veche postare.
Cuplul a fost reținut în apropiere de Teheran acum zece săptămâni și își așteaptă sentința.
Inițial, aceste arestări se voiau ținute sub tăcere de către oficialii australieni, însă după ce numele celor doi au fost făcute publice, nimic nu a mai putut rămâne ascuns.
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨