Reclamă
Reclamă

Au trecut 4 ani de la tragedia din Colectiv, ziua care a adus moartea a 64 de tineri și i-a lăsat pe alți 186 cu răni adânci, pe care doar timpul le poate vindeca. Familiie lor încă își plâng copiii, iar statul român nu va putea niciodată să steargă durerea pe care a provocat-o. Nimeni nu i-a putut salva, însă sufletele lor încă își cer dreptatea.

Cazul Colectiv a fost redeschis anul acesta, după ce un videoclip din seara dezastrului a fost făcut public, iar oamenii au rămas pur și simplu împietriți când au văzut imaginile. Pe fundal se putea auzi clar cum un pompier înjura victimele, ba mai mult îi încuranja pe cei din jurul său să îi lase să ardă.

Astăzi, doi pompieri au fost condamnați la 14 ani de închisoare. Este vorba de Antonia Radu și Matei George Petrică, cei care au permis funcționarea clubului în ciuda faptului că nu avea autorizație. Acuzațiile ce le-au fost aduse sunt de abuz în serviciu și exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.

Procurorii au demonstrat că cei doi pompieri, care aveau funcția de ofițeri inspectori ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență nu și-au îndeplinit corespunzător îndatoririle de serviciu, ei trecând cu vederea neregulile din cadrul clubului, care i-a costat viața pe atât de mulți tineri.

Reclamă

Dosarul nu este închis, iar cercetări și procese sunt încă în desfășurare.

Reclamă
Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro