Reclamă

Doi electricieni s-au electrocutat luni în timpul unei lucrări de revizie la CET Bucureşti Vest, unul dintre aceștia suferind arsuri pe 30% din corp. ITM București a început o anchetă pentru a stabili circumstanțele acestui incident.

Conform ELCEN, cei doi angajați efectuau revizia la Stația electrică de 110 kV. „În timp ce efectuau revizia, au așezat o scară portabilă într-o zonă a sistemului aflată sub tensiune, astfel că s-a produs un arc electric în urma căruia unul dintre angajați a suferit un electrotraumatism cu arsuri pe 30% din suprafața corpului. Celălalt angajat prezent la fața locului a suferit o arsură la umăr”, a transmis, marți, compania.

Serviciul de ambulanță a fost solicitat imediat, iar angajatul cu arsuri mai grave a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri. Celălalt angajat a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost tratat și apoi externat.

Accidentul a fost sesizat la ITM București, care va investiga circumstanțele și contextul în care s-a produs incidentul.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro