Anca Dragu, fost ministru de Finanțe din Guvernul tehnocrat, a vorbit despre creșterea salariilor care va avea loc din ianuarie 2023. Se pare că numai angajații de la stat vor beneficia de această modificare.
Fostul ministru de Finanțe a precizat că angajații de la stat care au pensii speciale vor primi sume mai mari de la stat, ca urmare a creșterii salariului brut. La o mărire de 450 de lei a sumei brute, un român rămâne cu 250 de lei net.
Creșterea salariului minim brut are un efect benefic pentru stat, a declarat Anca Dragu, precizând că vor crește absolut, toate salariile de la stat, nu de la privat.
Lovitură pentru românii care lucrează în mediul privat
„La stat, salariile sunt legate de salariul minim, la privat mai puțin. Cresc pensiile speciale, pentru că pensiile speciale sunt legate de salarizarea publică, care e legată de salariul minim brut. Crește baza de calcul pentru pensiile speciale. Ele se calculează de asemenea la salariul brut pe care îl are angajatul. ”, a spus Anca Dragu.
Spre deosebire de stat, unde creșterea va fi una bună, situația va fi foarte grea pentru cei ce lucrează în mediul privat. Se vor mări costurile pe care le suportă angajatorii, iar firmele vor avea de plătit sume mai mari către stat.
Ele se calculează de asemenea la salariul brut pe care îl are angajatul. Pentru privat, această creștere este una dăunătoare, pentru că vor crește costurile firmelor cu contribuțiile și impozitele. Așadar, în România, nu vor câștiga toți românii de pe urma creșterii salariului minim brut. Cei care vor ieși câștigători din această creștere sunt angajații de la stat și beneficiarii de pensii speciale.
Cresc pensiile din ianuarie 2023
Toate pensiile și salariile vor crește începând cu anul 2023, luna ianuarie. Conform unor surse, salariul minim în România va fi majorat la 3000 de lei, comparativ cu 2.550 de lei, atât cât este în prezent.
Conform surselor citate de Știrileprotv.ro, vor crește și pensiile minime, tot de la 1 ianuarie 2023. Acestea vor crește cu un procent de 11%, în funcție de buget.
Salariul minim net pe economie este în prezent 1800 de lei. Un milion şi jumătate de oameni îl primesc, majoritatea lucrând la companii private.