Reclamă

,,DNA-ul Pădurilor” a primit aviz pozitiv din partea Comisie din mediu din Senat, după două ore și jumătate de dezbateri.

Anunțul a fost făcut de senatorul USR Mihai Goțiu printr-o postare pe o rețea de socializare.

“Cu puţin timp în urmă, s-a încheiat Comisia de Mediu din Senat. După două ore şi jumătate de dezbateri, legea de înfiinţare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM sau “DNA-ul Pădurilor”, cum mai e cunoscută), pe care am iniţiat-o împreună cu colegii din USR, a primit raport favorabil, cu 6 voturi ‘pentru’ şi un vot ‘împotrivă’”, a scris Goţiu pe pagina de Facebook.

,,DNA-ul pădurilor va trebui să treacă de votul din plenul Senatului

Senatorul USR a mai anunțat că proiectul va ajunge miercuri şi în Comisia juridică. După care proietul va ajunge pentru vot în plenul Senatului.

Potrivit lui Mihai Goțiu proiecul a primit săptămâna trecută trei avize pozitive și trei avize negative în comisiile de specialitate. Totuși, în momentul votului din plen va fi supus raportul comun al Comisiilor pentru Mediu, respectiv Juridică.

,,Încă nu am trecut şi ultimele hopuri, dar mafiile Pădurilor, Apelor şi Deşeurilor din România au de ce sa se teamă! Mâine, structura specializată pentru combaterea infracţiunilor de mediu poate deveni realitate! Pe 13 mai, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, iar Camera decizională e Senatul”, precizează Goţiu.

Recent Comisia Europeană s-a arătat îngrijorată tăierilor ilegale de păduri în România, dar şi de faptul că mai mulți pădurari și-au pierdut viața, şi a cerut autorităţilor române să ia măsuri imediate, potrivit unui răspuns trimis deputatului Marius Bodea.

În același răspuns la solicitarea deputatului Marius Bodea, Comisia Europeană a afirmat că este la curent cu se se întâmplă în cazul tăierilor ilegale și că urmărește îndeaproape subiectul și felul în care acesta evoluează.

Potrivit datelor media anuală a tăierilor a fost în ultimii 7 ani, de 3,7 milioane metri cubi.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro