Cu toate că au tot existat certuri în ultima vreme, discuțiile dintre Anda și Alina continuă. În ediția de ieri a emisiunii matrimoniale de la Antena 1, cele două concurente au purtat conversații în contradictoriu și și-au adus acuzații una celeilalte. Iată ce le-a deranjat și ce și-au reproșat.
Neînțelegerile sunt, de fapt, de mai mult timp
Se pare că Anda ar fi discutat despre Alina, iar ieri a ținut să menționeze că supărarea dintre ele este deja de ceva vreme. Partenera lui Leo a ținut să precizeze că nu a mai putut asculta discuțiile purtate pe un live. Cu atât mai mult, cele două ar fi avut și o relație de prietenie în casă, dar acum pare că nu mai există cale de împăcare.
„Supărarea este de mai demult. Au tot început conflicte, la care eu nu am răspuns, și anumite discuții unde eu nu am continuat. Dar mi s-a umplut paharul și la discuția din live, de la replica Alinei mi s-a umplut paharul.
Am zis că nu mai pot să o aud și apoi s-a simțit că am dus-o eu la capricii după ce ea, având în vedere că a văzut un material în care eu vorbeam la general, s-a simțit să-mi tragă tot mie atenția”, a susținut Anda în cadrul emisiunii, pe antenastars.
Cum se apără Alina
În urma conversațiilor purtate în casa „Mireasa-Capriciile iubirii”, Alina este convinsă că Anda a vorbit despre ea în mai multe materiale. Concurenta susține că blondina ar fi spus că nu o suportă, dar aceasta, pe de altă parte, neagă totul.
„Ai spus că nu mă suporți pe mine, că eu sunt nu știu cum. Toate materialele au fost discuțiile tale despre mine”, a declarat Alina.
În ultima perioadă, certurile aprinse au fost tot mai dese. Concurenții și-au reproșat lucruri pe care le-au acumulat de-a lungul timpului, iar acum au răbufnit.